Lecții din Regatul Pietrelor: tăcerea care vorbește
- Mariana
- 29 ian.
- 2 min de citit
(explorarea elementului Pământ la modulul de IARNĂ al programului Cercul Anului)
De câte ori am trecut cu mașina pe acel drum îmi atrăgea atenția o stâncă în formă piramidă. De pe șosea se vedeau laturile perfecte. Stătea ca un străjer la o poartă. Era intrarea într-o fostă carieră de piatră, un deal excavat, unde natura și munca omului se întâlniseră cu mult timp în urmă.
Modulul de Iarnă din Cercul Anului este dedicat elementului pământ. Un bun prilej să explorăm acest peisaj. Stânci masive, rămase ca niște martori tăcuți, se ridicau peste tot în jur. Când am trecut printre ele, m-a izbit tăcerea. Un fel de liniște care avea greutate, ca și cum locul însuși șoptea povești pe care timpul le îngropase.
În fața acestor stânci, timpul capătă altă dimensiune. Dealul excavat, piatra abandonată, crăpăturile adânci ... În regatul pietrelor, timpul nu fuge – el curge, sculptând lent, fără grabă. Mă gândesc pe unde sunt pietrele luate de aici, ce călătorie și ce destinație au avut ...
Mintea mea mă duce spre o mică revoltă a faptului că oamenii strică relief și peisaje dar renunț imediat la această judecată și iau în suflet ceea ce este în acel loc, așa cum este.
Îmi place să-mi trec mâinile peste suprafața pietrelor să le simt textura. Uneori mă gândesc ca ele vorbesc prin tăcere.
Stâncile nu au nevoie de cuvinte. Când m-am așezat pe una dintre stâncile mari, uitându-mă la dealul măcinat, am simțit contrastul dintre nemișcarea pietrelor și tumultul apei care curgea prin apropiere. Râul șuiera ușor, iar eu priveam două lumi: cea a mișcării neobosite și cea a stabilității eterne.
Să fii ca o stâncă nu înseamnă să fii dur sau rece. Înseamnă să fii stabil. Să rămâi acolo unde ești, chiar și atunci când vânturile vieții te lovesc. Am privit stâncile rămase în carieră și am văzut cum timpul și-a pus amprenta asupra lor. Unele aveau colțuri ascuțite, altele erau rotunjite, șlefuite de ploi și vânt. Dar erau încă acolo. Și toate erau frumoase prin imperfecțiunile lor.
Poate că și noi, oamenii, avem nevoie de aceeași răbdare. Poate că nu trebuie să fugim de transformare, ci să o lăsăm să vină. Să acceptăm că fiecare cicatrice, fiecare crăpătură din povestea noastră este un semn de creștere, nu de slăbiciune.
Ține o piatră în palmă. Simte-i greutatea. Observă-i crăpăturile și liniile sculptate de timp. Ele nu sunt defecte – sunt mărturii ale răbdării. Așa cum piatra este șlefuită de apă și vânt, la fel și noi suntem modelați de provocările vieții. Iar liniștea pe care o simțim este ancora care ne ține conectați la cine suntem cu adevărat.
Regatul pietrelor ne învață stabilitatea. Coeziunea. Statornicia. Puterea. Răbdarea. Le iau cu mine, am nevoie de ele în călătoria mea prin umanitate și viață.
(Anul acesta am început Cercul Anului cu elementul pământ, cu lumea fizică, cu anotimpul iarna.)
Cercul Anului este un program de dezvolatre personală și explorare spirituală în natură, folosind ca principiu oglindirea naturii în sinele uman.
Comments